Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul rural, şansa Deltei

Publicat in Romania Libera, vineri 28 octombrie 2011 ·

Am poposit în vară pentru câteva zile în Delta Dunării, pentru a lua pulsul pieţei imobiliare, dar şi pe cel al pensiunilor care au împânzit satele din împrejurimi.

Nici în Deltă criza nu a iertat, a înghe­ţat vânzarea terenurilor şi a caselor din Deltă, iar singura şansă pentru ca localnicii să ducă un trai cât de cât decent este turismul rural. M-am molipsit de optimism de la diferiţi proprietari de pensiuni, care mi-au spus că se poate trăi bine în aceste locuri. De altfel, terenurile din Delta Dunării nu s-au mai vândut de când a început criza. Suntem în 2011 în 2007 terenurile intravilane din satele Deltei se vindeau ca pâinea caldă, chiar dacă preţurile atingeau frecvent 150 euro/mp. Dar vremurile s-au schimbat, şi dacă pe atunci cumpărătorii se băteau pe fiecare mp, iată că azi există oferte şi de 30 euro/mp, iar doritorii sunt din ce în ce mai puţini.

Nu sunt clienţi pentru case

În localitatea Băltenii de Sus, aflată la 20 de kilometri de Tulcea, se poate ajunge cu maşina sau cu vaporul. Este un sat mic, devenit şi el turistic, ca şi celelalte aflate în Deltă, care se impune totuşi prin câteva pensiuni, unele din păcate neterminate încă, dar şi prin numeroase vile ridicate de localnicii cu bani, proveniţi chiar şi din Ardeal. La Băltenii de Sus, Dunărea trece nepăsătoare, faţă de bucuriile sau necazurile oamenilor satului. La intrare m-a întâmpinat o vilă cu etaj şi magazin la parter. Am concluzionat că teritoriul aparţine unui om cu stare şi un trai fericit, dar mă înşelasem. Mi-a ieşit în întâmpinare doamna Rodica Raţiu. În 2007 a construit această casă aici, la Băltenii de Jos. „Casa pe care o vedeţi am construit-o noi şi ne-a costat până la sfârşit mai mult decât preconizasem. Acum aş vrea să o vând, valoarea ei fiind de 50.000 de euro, dar nu vine nimeni să o cumpere."

Pensiunile prosperă

Am bătut la poarta unei pensi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 13 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°