Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bihorenii cară apa cu găleata şi se spală în lighean

Publicat in Adevarul, luni 6 aprilie 2009 ·

Apa curentă este un vis pentru 160.000 de bihoreni, care trăiesc în condiţii inacceptabile. Autorităţile dau vina pe fostul guvern, în timp ce localnicii îi acuză pe primari de dezinteres faţă de comunitate. Datele Consiliului Judeţean Bihor sunt menite să sperie pe oricine mai credea că asigurarea apei curente constituie o normalitate într-o ţară europeană cum este România mileniului trei. Din cei 634.854 de bihoreni, peste 160.000 nu au apă curentă şi nici canalizare.

Cu toate că s-a încercat introducerea alimentării cu apă în mai multe localităţi din judeţ,  prin programe guvernamentale şi europene, o bună parte din bihoreni se spală în lighean şi cară apa cu găleata.

„Prin Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu se va îmbunătăţi calitatea apei prin înfiinţarea de staţii de epurare noi sau reabilitate, urmând ca bihorenii să beneficieze de servicii de alimentare cu apă şi canalizare la standarde europene“, spune Dumitru Crăciun, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor.

Eroare guvernamentală

Alocarea financiară totală pentru Axa prioritară 1 a POS de Mediu, care urmăreşte extinderea şi utilizarea sistemelor de apă şi apă uzată, este de aproape 3,27 miliarde de euro, din care contribuţia Uniunii Europene (UE), prin fonduri de coeziune, este de circa 2,78 miliarde de euro. Suma nu va fi însă suficientă pentru modernizarea sau extinderea tuturor sistemelor de apă şi canalizare în toată ţara, pentru că guvernul anterior a calculat greşit necesarul de finanţare din fonduri comunitare.

La finele anului trecut, în Bihor se aflau în derulare 13 lucrări la sistemele de alimentare cu apă în tot atâtea localităţi, valoarea acestora fiind de 5,7 milioane de lei, din care Consiliul Judeţean Bihor suportă 125.000 lei.

Totodată, în Bihor obiectivele de investiţii în derulare aferente programelor multianua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 39 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°