La începutul anilor ´90, tirajele ziarelor de la noi atinseseră cote uriaşe, astăzi atâtea dintre cotidianele cu nume şi-au încetat ori sunt ameninţate să-şi înceteze apariţia. Dacă ne-am lua după regula acestei evoluţii, atunci revistele literare, care nici în anii aceia foarte buni pentru presă nu aveau decât tiraje modeste, ar fi trebuit de mult să dispară. Contrar aşteptărilor, presa culturală a rămas la un nivel de interes constant: numărul cititorilor n-a crescut spectaculos, dar nici n-a scăzut dramatic. Pare ciudată nesimilitudinea dintre cele două cazuri, presa cotidiană şi cea culturală, dar în realitate nu este. Cititorii revistelor literare ori, mai larg, culturale formează un nucleu dur, al cititorilor „profesionişti“, pentru care lectura este o necesitate ca şi respiraţia. Aceştia nu sunt numeroşi, dar sunt fideli. Pe când ziarele îşi extrăgeau numerele mari de cumpărători dintre cititorii slabi/vulnerabili, cititorii de ocazie, care doar întâmplător poposeau în acest spaţiu de lectură şi care au dat bir cu fugiţii foarte uşor, de îndată ce oferta s-a diversificat şi au putut să-şi culeagă informaţia din alte surse, mai comode, ce nu impun niciun efort intelectual (televiziunea, de pildă).

În domeniul cărţilor, lucrurile se petrec la fel ca în domeniul presei. Adică: literatura de valoare nu este în primejdie să rămână fără cititori. Fiindcă ea, aidoma revistelor culturale, se adresează aceluiaşi grup, e drept, restrâns, dar stabil, grup alcătuit din cititorii de vocaţie. Dacă privim pe categorii, atunci observăm că, între literatura străină şi literatura autohtonă, ponderea mai însemnată o are cea dintâi, după cum între proză şi poezie, evident, alegerea cititorilor se îndreaptă spre genul epic. Aici mi-aş îngădui câteva mici exerciţii de predicţie. În primul rând, în privinţa numărului de cititori de care va avea parte literatura de valoare.