Negocierile în dosarul nuclear iranian dintre Teheran şi membrii grupului 5+1 (China, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite) vor fi reluate în 13 aprilie, dar locul nu a fost încă stabilit, a anunţat astăzi şeful diplomaţiei iraniene, relatează AFP, conform Mediafax.
Data reluării negocierilor a fost stabilită pentru 13 aprilie, a declarat Ali Akbar Salehi, citat de agenţia oficială Irna, adăugând că "locul (unde vor avea loc) negocierile va fi stabilit în zilele următoare".
Turcia "s-a declarat pregătită să găzduiască negocierile şi rămâne una dintre opţiuni. Punctul meu de vedere personal este că Istanbulul este cel mai bun loc", a apreciat el, citat de Irna.
Iranul şi ţările care fac parte din grupul 5+1 s-au declarat pregătite să reia negocierile asupra dosarului nuclear iranian, întrerupte de la ultima înâtlnire de la Istanbul în ianuarie 2011.
Biroul Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Extrnă Catherine Ashton, care asigură contactul grupului 5+1 cu Teheranul, a declarat marţi pentru AFP că nu există, în continuare, un acord asupra locului şi datei negocierilor.
Salehi a făcut această declaraţie la primirea pe aeroportul din Teheran a premierului Recep Tayyip Erdogan, care conduce o importantă delegaţie guvernamentală, în cadrul unei vizite oficiale de două zile.
El urmează să discute cu oficiali iranieni despre relaţiile bilaterale, situaţia din regiune şi mai ales din Siria, asupra căreia Teheranul şi Ankara au opinii opuse, dar şi despre dosarul nuclear iranian.
Turcia, care a propus să găzduiască viitoarele negocieri asupra dosarul nuclear iranian dintre Teheran şi grupul 5+1, a consolidat în ultimii ani relaţiile economice şi comerciale pe care le are cu Iranul şi se opune unor noi sancţiuni americane şi europene vizând această ţară.
Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au impus sancţi