Evenimentele din Japonia mi-au schimbat viziunea faţă de energia nucleară. Ca urmare a catastrofei de la Fukushima, nu mai sunt neutru faţă de energia atomică, acum sunt un partizan al acesteia. O centrală veche şi dărăpănată cu o securitate necorespunzătoare a fost lovită de un cutremur monstruos şi de un tsunami. Sistemul de răcire s-a defectat, reactoarele au început să explodeze şi să intre în fuziune. Acest dezastru a scos la lumină şi greşeli de concepţie şi de întreţinere. Cu toate acestea, după câte ştim, nimeni nu a fost încă victima unei doze letale de radiaţii.

Verzii au exagerat pericolele poluării radioactive. Dacă alte forme de producţie a energiei nu ar provoca daune, impactul Fukushima ar părea mai puternic. Dar energia este precum medicamentele: dacă nu există efecte secundare, este foarte probabil să nu funcţioneze deloc. Şi eu sunt în favoarea dezvoltări energiilor regenerabile.

Dar pot să înţeleg şi de ce se plâng adversarii acestora. Impactul şi costul energiilor regenerabile cresc proporţional cu producţia şi cerinţele de depozitare. Cu cât impunem mai multe misiuni acestor energii regenerabile, cu atât impactul lor asupra peisajului va fi mai mare.

Producţia de energie solară în Marea Britanie implică o risipă spectaculoasă a unor resurse deja limitate, iar energia eoliană este mai mult sau mai puţin lipsită de interes în zonele populate şi din cauza faptului că ne-am instalat în locuri protejate de vânt. Micro-hidrocentralele pot funcţiona pentru o fermă în Ţara Galilor, dar nu ar servi la mare lucru în Birmingham.

Cu ce ne-am alimenta ţesătoriile, cuptoarele de cărămidă, furnalele şi căile ferate electrice, ca să nu mai vorbim de tehnologiile industriale avansate? Cu panouri solare pe acoperiş? O producţie energetică 100% verde, bazată pe produsele pământului, ar fi mult mai dăunătoare pentru umanitate decât