Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STENOGRAMELE "MARELUI MITING DE 80.000 DE OAMENI". Reporterul Gândul s-a „angajat” o zi în staff-ul organizatorilor EXCLUSIV

Publicat in Gandul, marți 26 octombrie 2010 ·

Capitala va fi paralizată astăzi de un miting despre care organizatorii spun că va fi cel mai mare pe care bucureştenii l-au văzut în ultimii ani. gândulvă prezintă AICI harta restricţiilor de circulaţie într-un oraş în care sunt aşteptaţi 80.000 de mitingişti. Pe lângă sindicalişti, vor fi şi membri PSD, partidul făcând în ultimele 24 de ore un adevărat tur de forţă pentru mobilizarea activiştilor, după cum puteţi citi în "stenogramele" discuţiilor pe care reporterul gândul, "angajat" pentru o zi în staff ul organizatorilor pesedişti, le-a purtat cu teritoriul.

PSD s-a mobilizat exemplar pentru răsturnarea Guvernului Boc: mii, posibil zeci de mii de membri sau simpatizanţi ai partidului de Opoziţie vor ajunge, miercuri, în Bucureşti, pentru a protesta alături de sindicalişti. Zeci de autocare şi microbuze comandate de social-democraţi din toate judeţele se vor deplasa, de la primele ore ale dimineţii spre Bucureşti. S-a acţionat cu dispoziţie de la sediul central al partidului, organizarea făcându-se timp de mai multe săptămâni, de către secretarii executivi sau vicepreşedinţii organizaţiilor judeţene ale PSD, iar raportările s-au făcut prin mail, la adresa mobilizare@gmail.com. Prezentându-se drept unul dintre angajaţii secretariatului general PSD, reporterul gândul a vorbit cu organizatorii social-democraţi din mai multe judeţe. Liderii locali au fost foarte deschişi, crezând că discută cu o persoană de la cabinetul d-lui Andrei Dolineaschi, secretar cu organizarea şi comunicarea internă la PSD. Toţi au fost apelaţi la numerele de telefon ale organizaţiilor judeţene ale PSD postate pe site-ul partidului sau la telefoanele mobile furnizate de la secretariatele organizaţiilor judeţene. Toţi au confirmat organizarea deplasării la Bucureşti, unii dându-ne cifre foarte exacte ale numărului de participanţi, alţii scuzându-se că au probleme cu transportul cu au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 48 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°