Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TAS a decis: Vasluiul nu va primi drept de transferuri

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 20 iunie 2011 ·

Tribunalul Sportiv de la Lausanne a menţinut decizia FIFA în cazul Ljubinkovici, aşa că FC Vaslui poate transfera jucători abia din iarnă. Adrian Porumboiu susţine că se aştepta la un asemenea răspuns din partea TAS şi consideră că nu are nici o vină în acest caz. "Era previzibilă decizia TAS. Interesant e că Ljubinkovici trebuie să ne plătească 510.000 de euro, iar noi trebuie să-i plătim 480.000 de euro. Într-un fel am ieşit pe plus din treaba asta. Problema este că avem interdicţie la transferuri. Asta nu ne priveşte pe noi, ci comisiile de la ligă care nu au fost luate în considerare. Comisiile nefiind paritare, a rămas în vigoare sancţiunea disciplinară. Cred că vor avea probleme foarte multe echipe din România, atîta timp cît nu se pun la punct comisiile, fiindcă nu sînt recunoscute. Nu comentez haosul de la Federaţie, ci haosul creat cu aceste comisii, la care Vasluiul este direct implicată. Am luat această sancţiune în mod nedrept", a spus Porumboiu.

Viorel Hizo spune că se va descurca şi cu lotul pe care îl are la dispoziţie. "Nu e de comentat decizia TAS. Nu vreau să intru în polemică cu absolut nimeni. Cu lotul actual ne-am descurcat destul de bine pînă acum. Sper să o facem în continuare şi să o facem cît mai bine", a spus Hizo.

Tehnicianul susţine că Vaslui a cîştigat un jucător cu personalitate: "În ultimele trei perioade de transferuri, dintre jucătorii care au venit, doar Adailton a reuşit să se impună cu autoritate, deşi s-a acomodat mai greu. A venit dintr-un alt fotbal, însă Adailton este jucătorul care în ultimele trei perioade de pregătire s-a impus cu autoritate şi este de departe cîştigul acestei perioade. Este destul de greu să cîştige în trei perioade de transferuri doar un singur jucător", a spus "Dulăul".

Tribunalul Sportiv de la Lausanne a menţinut decizia FIFA în cazul Ljubinkovici, aşa că FC Vaslu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°