Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: A început goana după un loc la creşă

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Mai puţin de 150 de locuri sunt disponibile pentru anul şcolar viitor la cele trei creşe din Slatina. Părinţii scot din buzunar 7 lei pe zi.

La sfârşitul lunii februarie a debutat şi sezonul de înscrieri la creşele din Slatina. Părinţii care vor să-şi ia o grijă de pe cap au luat cu asalt sediul Direcţiei Protecţie şi Asistenţă Socială (DPAS) Slatina pentru a depune cerere pentru un loc la una dintre cele trei creşe din oraş. „Înscrierile la creşă au început la sfârşitul lunii februarie şi vor continua pe tot parcursul anului, mai puţin pe perioada vacanţei“, a precizat Mihaela Bâscoveanu, director adjunct al DPAS Slatina. Potrivit acesteia, în anii anteriori nu au fost depuse aşa de multe cereri ca acum. „Parcă nu a fost avalanşa atât de mare în anii trecuţi. Probabil că e o grijă pentru fiecare părinte şi vrea să rezolve această problemă“, a explicat Mihaela Bâscoveanu.

Nu se ştie numărul de locuri disponibile

La acest moment nimeni nu ştie pentru câte locuri se dă lupta, pentru că începând de anul trecut a fost modificată legea, iar copiii au voie să stea de la 3 luni până la 4 ani la creşă. Asaltaţi de cereri, reprezentanţii DPAS Slatina nu ştiu care vor fi criteriile pe baza cărora vor alege norocoşii. „Trebuie să ne gândim la nişte criterii. Deocamdată nu ştim cum îi vom alege pe cei care vor primi un loc la una dintre creşe“, a precizat directorul Mihaela Bâscoveanu. Pentru părinţii ocupaţi, care stau de dimineaţă până seara la serviciu creşa este soluţia ideală. „Nu pot să renunţ la serviciu şi atunci merg cu mult timp înainte să depun cerere pentru un loc la creşă. Sper ca şi copilul meu să prindă un loc. Numai aşa voi sta liniştită“, a spus Mariana Chitea, de 29 ani.

INFO BOX

Mai puţin de 150 de locuri

Din primele informaţii, care se pot schimba la sfârşitul anului şcolar la Creşa Nr. 1 din Slatina sunt 40 de locuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°