Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de revocare din funcţie a ministrului Muncii, liberalul Paul Păcuraru, au declarat, pentru MEDIAFAX surse liberale. Biroul Politic Central al PNL ar putea discuta, marţi după-amiază, cine va asigura conducerea ministerului. Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a fost pus oficial sub acuzare, vineri, demnitarul prezentându-se la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

Urmărirea penală - potrivit articolului 200 din Codul de procedură penală (Cpp) - are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.În 24 septembrie 2007, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-a sesizat pe şeful statului pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul Muncii Familiei şi Egalităţii de şanse, pentru luare de mită în dosarul 239/P/2007.
Ulterior, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, procedura de cercetare a miniştrilor şi foştilor miniştri s-a modificat, în sensul că, dacă ei deţin şi funcţia de parlamentar, este necesar ca Parlamentul să-şi dea avizul. Astfel, în cazul lui Păcuraru era nevoie de avizul Senatului.În 26 august, Senatul a acceptat sesizarea DNA.