Istoric vorbind, Egiptul a fost considerat mereu, pe bună dreptate, cheia Orientului Apropiat. Destabilizarea, din nou, a acestui spaţiu, va trimite o undă de şoc masivă la nivelul întregii regiuni plus a Maghrebului, complicând şi mai mult situaţia deja explozivă din zonă. Şi, foarte previzibil, antrenând reacţii internaţionale pe măsura evenimentelor care ar putea atinge mâine punctul paroxistic. Miercuri, atunci când se încheie ultimatumul de 48 de ore transmis Preşedintelui Morsi de armata egipteană pentru a-l obliga să „asculte cererile poporului”, un semnal „care să împingă toate facţiunile către soluţii rapide şi un consens naţional, forţele armate nedorind să facă parte din cercurile politice sau de conducere”, după cum sublinia purtătorul de cuvând al armatei, colonelul Ahmed Ali. Miza? Înlăturarea de la putere sau micşorarea influenţei masive pe care o are în acest moment organizaţia Fraţilor Musulmani, structură politico-ideologică fundamentalist-islamică, unul dintre marii actori inconturnabili nu numai în Egipt, ci şi în întreg spaţiul Orientului Mijlociu. Îi regăsiţi, militând pentru instaurarea statului Islamic pur şi dur în tradiţia wahabbită, în Siria, Iordania, Kuweit, în toate statele din Maghreb, în Sudan, din această organizaţie luând naştere Jihadul Islamic în 1983 şi Hamasul în 1987. Organizaţia a fost creată în 1928, la Ismailia, de către învăţătorul Hassan al-Banna cu scopul de a afirma opoziţia la prezenţa britanică în Egipt şi Palestina (responsabilă, din punctul său de vedere, de eşecul unităţii arabe la finele Primului Război Mondial) şi reislamizarea societăţii egiptene şi a întregului Orient Apropiat. După crearea Statului Israel, Fraţii Musulmani se află în prima linie a mobilizării populare în favoarea unei acţiuni militare, dar participarea Egiptului la primul război israelo-arab din 1948-49 este un eşec răsunător. Pentru a calma