Aparent nimic nou. Când lucrurile merg prost, alții sunt de vină. Niciodată noi. Dacă merge ceva bine, meritul este exclusiv al nostru. Când suntem cel mult mediocri, ne considerăm excepționali și găsim cu larghețe explicații: fie greaua moștenire, fie suntem sabotați sau opoziția ne-a tocit cuțitul cu care tăiam feliile pentru apropiați, ori echipa nu a avut timp să se sudeze…), iar petele care ne strică imaginea față de străini sunt întotdeauna produsul altora, de regulă al unei etnii numai bună de blamat.
Reflexele noastre se regăsesc îngrijorător tot mai intruziv în sfera puterii. Vorbim de „smart power” în condițiile în care politica noastră pare o epavă afectată într-un punct pe verticală în care ajungi indiferent de drumul ales. Criticăm opoziția cu dărnicie mai degrabă pentru a uita de problemele prezentului. Alții să furnizeze puterii formule critico-constructive pentru a regăsi drumul către evoluție, noi suntem ocupați în interesul public cu educarea și pregătirea opoziției pentru 2012, 2014 sau 2047. Pe noi ne interesează un viitor bazat pe presupunerea că vor veni alții la guvernare și nu prezentul.
Vedem lucruri pe care numai noi le vedem într-un tablou aparținând unui autor obscur din epoca „Refacerii” pe care șeful l-a confundat cu unul din cei doi sau trei pictori celebri de care a auzit când acosta în porturile lumii. Nici certitudinile nu mai sunt o realitate. O victorie într-un scrutin local ne plasează pe culmile analizei: de fapt nu este a celui clasat pe primul loc, nici măcar n-a câștigat: a pierdut săracul dar nu-și dau seama, nici el și nici păpușarii săi, adevăratul învingător va fi altul/alta cât de curând: fie albă sau neagră, lebădă, rechin sau fazan…
Problema scutului este mai degrabă neinteresantă pentru mulți comentatori, din perspectiva altor subiecte interne, deși preocuparea României de a obține suficiente garan
