Sincer, Gala Concursului Internaţional George Enescu nu a avut strălucirea de acum doi ani şi cea cerută de un astfel de eveniment! Desigur, organizatorii au motivele şi explicaţiile lor. Dacă se urmărea regulamentul, care prevede negru pe alb, că premiile sunt indivizibile, atunci ar fi fost şi mai bine, dar mai cu seamă şi corect. Nu se mai ajungea la o astfel de situaţie, în care cei din sală să nu poată avea dimensiunea valorii concurenţilor premiaţi, decât în situaţia în care i-au ascultat în semifinală.
O Gală presupune o întâlnire consistentă şi festivă cu laureaţii! Duminică la ora 16, în Sala Radio, în parte primă a Galei, am ascultat o prezentare festivistă, stufoasă şi dublă, adică în română şi engleză, aproximative şi poticnite. Am aflat de exemplu că s-au dat premii ex eco şi nu ex aequo!... şi altele, asupra cărora nu are sens să insist. Domnişoarele cu pricina, au anunţat membrii juriilor şi pe premianţi, dintre care unii nici măcar nu erau în sală şi cred că s-ar ficuvenit să fie.
A urmat muzică de cameră. Al II-lea clasat la pian, sud coreeanul Jeung-Beum Sohn a cântat Studiul opus 8 nr. 12 de Al. Skriabin, o lucrare scurtă ce nu a argumentat sonor, pentru cineva care nu l-a auzit anterior, de ce anume a fost cel mai bine clasat. A urmat iar anunţ, în aceeaşi formulă şi la fel de fără aplomb, şi am ascultat partea I a Sonatei nr. 2 în fa minor, opus 6 pentru pian şi vioară (şi nu invers, cum scrie în program) de George Enescu, cântată de Alexandra Conunova din Republica Moldova şi de doamna Verona Maier.
De ce doar partea primă, şi interpretată aşa şi-aşa, oare pentru că ambele erau obosite şi scăpate de tot ce a fost greu? Premiul al II-lea se argumentează prin vibraţia izbânzii, pe care nu au reuşit s-o aibă şi s-o treacă până la noi, cei din sală. Mai consistent în mesajul muzical, aş zice mai profesionist, a fost