Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei îi cere lui Ponta "demisia de rușine"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iulie 2012 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei crede că după Raportul dezastruos pe Justiție, premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze. "Demisia este singura soluție. Și nu demisia de onoare, demisia de rușine", scrie Macovei pe blogul ei.

"Ponta a declarat că este gata să facă sacrificii politice. Să facă! Primul este să demisioneze el", spune Monica Macovei. "Pentru că tonul dur al raportului Comisiei Europene cu privire la acțiunile Guvernului Ponta și USL este nemaiîntâlnit și umilitor. Ce mai așteaptă Ponta?"

Aceasta spune că, în ciuda angajamentelor asumate de Ponta în fața CE, premierul deja a încălcat cerințele din Raportul MCV. "Ponta a mințit și NU a abrogat Ordonanța de Urgență 41 privind referendumul și nici Ordonanța de Urgență 38 privind puterile Curții Constitutionale, deși îi trebuia 1 minut să facă asta. Abrogarea celor 2 Ordonanțe de Urgență este o cerință din raportul MCV pe care deja Ponta a încălcat-o. (...) Ponta a mințit și NU a rezolvat situația parlamentarilor incompatibili: Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu votul USL, a refuzat să propună excluderea lor din Parlament", scrie Macovei.

Europarlamentarul crede că odată cu Ponta ar trebui să demisioneze și Crin Antonescu, dar și Ministrul Justiției, Titus Corlățean.

"Oficialii europeni au transmis că nu au încredere în Antonescu și de aceea au recomandat ca președintele interimar Antonescu să nu grațieze pe nimeni și să nu numească procurori șefi. Noi de ce să avem încredere în el ? Nu au încredere în ministrul Corlățean, USL și Antonescu și de aceea au spus că vor monitoriza procedura de numire a procurorilor șefi. Noi de ce să avem încredere în ei? Toți aceștia trebuie să plece, ne-au făcut un rău imens, ne-au umilit în fața întregii lumi, au ruinat credibilitatea României", încheie Monica Macovei.

CITIȚI ȘI: Puciul USL ne-a întors în timp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°