Cele doua fantome vivante, de care viitorimea se va mira foarte ca au fost lasate sa pregateasca in tihna colapsul institutional al cinematografiei publice, colaps inscris in suita falimentelor trecute si urmatoare, falimente intinse pe 15 ani ai celei mai rusinoase perioade din istoria filmului romanesc (basca filiatia deceniilor anterioare) – i-am numit pe Sergiu Nicolaescu si Mihnea Gheorghiu –, au scos din nou capul in public, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, ba chiar cu aerul ca avem ceva de sarbatorit, ca entertainment sustinut de ei, in aceasta luna a lui Cuptor cu 17 grade in apa marii.
Mai rezonant, eclipsindu-si ca totdeauna nasul akademik, a fost S.N., pe sticla unei transmisii in direct de pe litoral (TVR 1, 16 iulie), asezonata cu ceva cadre filmate dinainte la vila de la 2 Mai a celui ce-a lasat in urma pirjolul hotesc de la CNC 2. L-am vazut astfel pe amfitrion nu doar stropindu-si florile, ci si in fata sevaletului de vacanta – caci e si pictor, cum l-am mai vazut pe sticla, cind si-a deschis in incinta Parlamentului o expozitie de kitsch-uri format redus, mai dihai decit cele de pe marile ecrane –, precum si in compania citorva ciini.
Pacat ca pisicile despre care mai fu vorba in emisiune n-au intrat si ele in cadru, fiindca tabloul astfel completat ne-ar fi scutit de orice remuscari in urarea ce-i facem pentru o rapida si completa pensionare, demult restanta. N-a lipsit, in schimb, din tablou Marea Neagra, incit inevitabilul raport Sergiu Nicolaescu-Pontul Euxin a putut fi pe loc clarificat. In speta, celei din urma i s-a concedat postura de unic rival pe masura, singurul – cum a precizat textual vecinul – caruia nu i se poate opune si n-are ce sa-i faca, linistindu-l astfel (anacolut voluntar). E ceea ce, stim prea bine, n-au reusit deloc egalii sai din competitia filmica, priviti de regula de sus, Orson Welles, De Sica sau
