Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIMĂ Cadavrul unui copil a fost găsit, după un an, îngropat lângă calea ferată

Publicat in Adevarul, joi 8 noiembrie 2012 ·

Crimă oribilă lângă Oradea. Cadavrul unui băiat în vârstă de 12 ani a fost găsit îngropat lângă calea ferată, între localităţile bihorene Sălard şi Biharia. Potrivit anchetatorilor, băiatul a fost omorât în bătaie de concubinul sorei sale, căruia i-ar fi furat 1.200 lei. Cu toate că minorul a dispărut anul trecut, în decembrie, de la domiciliu, tatăl său a reclamat absenţa acestuia abia în urmă cu două zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început cercetările în cazul unei crime oribile. Este vorba despre un băiat de 12 ani, care a fost dat dispărut în urmă cu două zile de tatăl său. Cadavrul copilului a fost găsit ieri înghesuit într-un sac, îngropat lângă calea ferată dintre localităţile Sălard şi Biharia. Potrivit unor surse judiciare, copilul este de etnie romă şi locuia cu mama, sora şi concubinul acesteia, însă a fost dat dispărut de tatăl său, care nu l-a mai văzut de anul trecut şi care avea suspiciuni că băiatul ar fi fost ucis. În urma verificărilor făcute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, bănuielile s-au confirmat. Autorul crimei a fost identificat în persoana unui tânăr de 22 ani din Episcopia Bihor, care avea o relaţie cu sora victimei. Criminalul a şi recunoscut fapta pe care, spune el, a comis-o în luna decembrie anul trecut. Acesta i-a condus pe poliţişti la locul unde se afla îngropat copilul şi a descris cu lux de amănunte ce s-a întâmplat. Ucigaşul copilului a fost prezentat, ieri seară, Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 53 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 34 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°