La 23 septembrie a fost vernisată la Moscova o expoziţie cu creaţii ale lui Pal Sarkozy, tatăl preşedintelui Franţei, relatează RIA Novosti.
În vârstă de 83 de ani, Pal Sarkozy poate fi considerat un tânăr artist, pentru că nu s-a apucat de pictat decât în 2007. Sosit în Franţa în 1948 după ce a părăsit Ungaria, el a lucrat multă vreme în publicitate. Acum pictează cu ajutorul fostului său coleg Werner Hornung. Fost ziarist născut în 1948 în Germania, Hornung digitalizează şi finalizează desenele realizate de Sarkozy senior în creion sau marker, punând culori şi fotografii. Rezultatul este un amestec de pictură, desen şi fotografie care aminteşte de montaje. Cei doi oameni de artă spun că lucrează în domeniul 'artei digitale'.
Pânzele au fost deja expuse la Paris, Madrid, Amsterdam, Bruges şi Budapesta, bucurându-se de un viu interes din partea publicului, şi datorită faptului că unul din creatori este tatăl şefului statului francez. Pal Sarkozy recunoaşte de altfel că poziţia fiului său îl ajută enorm.
Unii consideră că operele lui Sarkozy şi Hornung sunt neo-realiste, în timp ce alţii afirmă că nici n-ar fi artă. De acum, moscoviţii şi cei care vin în capitala rusă au ocazia să-şi formeze propria părere. Expoziţia se va închide la 16 octombrie, încheie RIA Novosti.
La 23 septembrie a fost vernisată la Moscova o expoziţie cu creaţii ale lui Pal Sarkozy, tatăl preşedintelui Franţei, relatează RIA Novosti.
În vârstă de 83 de ani, Pal Sarkozy poate fi considerat un tânăr artist, pentru că nu s-a apucat de pictat decât în 2007. Sosit în Franţa în 1948 după ce a părăsit Ungaria, el a lucrat multă vreme în publicitate. Acum pictează cu ajutorul fostului său coleg Werner Hornung. Fost ziarist născut în 1948 în Germania, Hornung digitalizează şi finalizează desenele realizate de Sarkozy senior în creion sau marker, punând culori şi fotografii