Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Câinii" au regăsit drumul spre stadion. Cifre record în ultimul deceniu

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Cu Flavius Stoican pe bancă, suporterii lui Dinamo s-au reapropiat de echipă. Stadionul din "Ştefan cel Mare" (15.300 de locuri) a fost ocupat la mai multe meciuri de pe teren propriu până la jumătate din capacitate. Astfel, roş-albii au reuşit să stabilească un record de audienţă pentru ultimul deceniu, dar şi să devină cea mai "populată" formaţie de acasă, din acest sezon.

Planul de reconstrucţie iniţiat de Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache pare pe placul suporterilor. Dinamo a început să aibă şi rezultate bune, mai ales pe final, când a adunat patru victorii şi un egal.

"Câinii" au atins o audienţă de 10.000 de oameni pe teren propriu, la egalitate cu media din sezonul trecut. Dar, "cifra" din acest campionat este mult mai relevantă, deoarece dinamoviştii au jucat foarte puţine partide pe Arena Naţională, un stadion mai atractiv decât cel din "Ştefan cel Mare", în comparaţie cu anul trecut, când până la această dată a sezonului, strânseseră şapte meciuri pe cea mai mare arenă a Bucureştiului. În anul competiţional 2013-2014, Dinamo a jucat de numai 3 ori pe Arena Naţională.

Iată cifrele audienţei de la meciurile lui Dinamo pe teren prorpiu din ultimul deceniu:

2013/14: 10.000

2012/13: 10.000

2011/12: 4.423

2010/11: 3.441

2009/10: 3.176

2008/09: 5.853

2007/08: 4.588

2006/07: 6.294

2005/06: 5.200

2004/05: 4.767

2003/04: 4.900

Cu Flavius Stoican pe bancă, suporterii lui Dinamo s-au reapropiat de echipă. Stadionul din "Ştefan cel Mare" (15.300 de locuri) a fost ocupat la mai multe meciuri de pe teren propriu până la jumătate din capacitate. Astfel, roş-albii au reuşit să stabilească un record de audienţă pentru ultimul deceniu, dar şi să devină cea mai "populată" formaţie de acasă, din acest sezon.

Planul de reconstrucţie i

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 6 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°