Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine mai poate primi ajutoare pentru căldură

Publicat in Romania Libera, luni 29 august 2011 ·

Din iarna 2011-2012, regulile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire au fost schimbate. A fost ridicat pragul maxim de venituri până la care se acordă sumele de la stat, dar solicitanţii pot fi respinşi dacă deţin obiecte considerate „de lux".

Beneficiarii de ajutoare pentru încălzire vor fi cei care nu pot să asigure în locuinţă o temperatură de cel puţin 21 de grade Celsius în sezonul rece şi al căror venit net pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi de 1.082 lei pentru o persoană singură. Guvernanţii au mai impus câteva condiţii beneficiarilor de ajutoare la încălzire - ei nu trebuie să aibă mai multe proprietăţi sau bunuri care nu sunt considerate de strictă necesitate. Dacă la ancheta socială efectuată la locuinţa beneficiarului se va descoperi că acesta deţine, de exemplu, bijuterii, un copiator sau două frigidere, el va pierde dreptul de a primi bani de la stat pentru încălzire. La fel pot păţi şi cei care au mai mult de 3.000 de lei în conturi la bănci.

În funcţie de venitul mediu lunar pe membru de familie, statul va compensa un anumit procent din costul încălzirii. Astfel, pentru cei care au până la 155 de lei lunar, compensarea va fi de 90%; pentru cei care au între 155 şi 210 lei - 80%; între 210 şi 260 de lei - 70%; între 260 şi 310 lei - 60%; între 310 şi 355 de lei - 50%; între 355 şi 425 de lei - 40%; între 425 şi 480 de lei - 30%; între 480 şi 540 de lei - 20%, între 540 şi 615 lei - 10%, iar între 615 şi 786 de lei - 5%.

Creşte numărul de beneficiari

Noutatea din acest an a fost adăugarea ultimei categorii de venituri, după ce în anii trecuţi baremul maxim a fost de 615 lei. „Noi am cerut majorarea pragului până la care se acordă ajutoare de căldură şi chiar a fost făcut un proiect prin care acesta creştea la 1.100 de lei, dar văd că s-a renunţat. În plus, ar fi trebuit ca până la pragul de v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 23 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 52 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 11 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 57 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°