Mesajul a fost trimis. Multumesc!

77 de lei pentru adopţia unui câine la distanţă, din sectorul 2

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Primăria Sectorului 2 anunţă lansarea serviciului de adopţie la distanţă pentru iubitorii de animale de pe raza sectorului, Cei interesaţi să aibă grijă de un câine, dar nu îşi pot permite aducerea lui acasă sunt inivitaţi să plătească 77 de lei lunar pentru întreţinerea lor în două adăposturi din afara oraşului.

Pentru iubitorii de animale care nu au posibilităţile necesare de îngrijire, dar doresc să salveze viaţa unui patruped, Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât condiţiile în care se poate adopta la distanţă un câine, anunţă administraţia locală printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în prezent, se oferă spre adopţie la distanţă un număr de 704 câini care sunt găzduiţi în două adăposturi, unul la Butimanu, judeţul Dâmboviţa şi altul la Tânganu, judeţul Ilfov. Cei 704 câini au fost preluaţi de Centrul Teritorial Veterinar Sector 2 la solicitarea unor persoane sau societăţi comerciale care nu mai puteau să-i îngrijească din diverse motive sau de la rudele bucureştenilor care au decedat, iar urmaşii acestora nu doresc să continue întreţinerea animalului respectiv. Pentru a preveni ajungerea în stradă a acestor câini, Centrul Teritorial Veterinar Sector 2 i-a preluat în adăposturile create special pentru asemenea cazuri.

Iubitorii de animale sunt invitaţi să vină şi să-şi aleagă câinele dorit, după următorul program: de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00 la adăpostul din Tânganu şi la adăpostul din Butimanu, după care vor încheia un contract de adopţie la distanţă cu Centrul Teritorial Veterinar al Primăriei Sectorului 2 situat pe Şoseaua Pantelimon numărul 500.

Informaţii suplimentare despre adopţiile la distanţă se pot obţine la numerele de telefon: 021.255.22.17 sau 021.255.22.07 al Centrului Teritorial Veterinar Sector 2.

Costul lunar de întreţinere al unui asemenea câine a fost stabilit la suma de 77 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini la Ierusalim. Când va ajunge și în România

HotNews acum 41 minute
Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim așteaptă ca preoții să vină cu Lumina Sfântă. Ulterior, lumina va fi dusă în țările ortodoxe, inclusiv în România. Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Ahmad Ghara

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum o ora
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 5 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°