Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul drum al capitanului

Publicat in HotNews, miercuri 4 iulie 2007 ·

Capitan si antrenor secund al CSU Sibiu, Elemer Tordai a facut ieri ultimul sau drum. A plecat dintre noi lasand in urma lacrimi, regrete dar si multe amintiri frumoase. A plecat ca un domn, la fel cum a si trait, inconjurat de tunete si fulgere si stropi grei de ploaie. La inmormantare au venit fosti si actuali colegi, adversari si antrenori ai echipelor din prima divizie.

Sicriul in care se afla trupul sau a fost acoperit in steagul galben albastru fluturat de galerie la fiecare meci. Nu mai putin de 300 de oameni l-au condus pe Toci pe ultimul sau drum.

Baschetul sibian a trait ieri cea mai grea zi din istoria sa. Ziua in care a trebuit sa il petreaca spre groapa pe unicul Elemer Tordai. Anul trecut, Toci a pornit spre Cluj, unde trebuia sa se opereze de apendicita. In urma controlul medical s-a descoperit boala ce ii macina organismul. Un cancer la colon, una dintre cele mai grele forme ale acestei boli care face sute de mii de victime.

Verdictul doctorilor a fost necrutator. Sanse minime. Constitutia sa robusta, cladita pe atatia ani de antrenamente si sufletul sau de mare campion au facut sa renasca speranta in sufletele tuturor. Antrenorul secund al CSU Sibiu, avea 36 de ani si a murit, duminica seara, dupa o lunga suferinta cauzata de un cancer de colon.

A jucat pentru echipele CSU Sibiu, West Petrom Arad, Dinamo Bucuresti, Gaz Metan Medias, Universitatea Cluj Napoca si a fost component al echipei nationale. Tordai se retrasese din activitate la sfarsitul campionatului 2005/2006 din cauza bolii.

Toata lumea a fost alaturi de el. Echipa i-a pregatit un post de antrenor secund, de unde putea sa impartaseasca colegilor sai mai tineri tainele acestui sport pe care il stapanea atat de bine. A stat pe banca, alaturi de ei, i-a certat cand altii ii laudau si i-a incurajat cand altii ii apostrofau. A stiut sa le

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 28 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 27 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 52 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°