Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlcea - O măicuţă a omorât o feţiţă de petrecerea de pietoni

Publicat in Jurnalul, luni 15 martie 2010 ·

O fetiţă a murit şi alta respiră artificial după ce o măicuţă a provocat un teribil accident de circulaţie în centrul Râmnicului. Călugăriţa a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a intrat cu duba mănăstirii în mulţime, prinzând sub roţi cei doi copii. Măicuţa, şofer începător a fost ferită de ochii lumii, pentru a nu fi linşată de mulţimea revoltată.

O călugăriţă de la Mănăstirea Horezu este cercetată pentru omor din culpă, după ce a lovit cu maşina două fetiţe, în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Una dintre minorele accidentate pe trecerea de pietoni, Ionela Moţ avea 12 ani şi a murit pe loc, sub roţile autoturismului condus de măicuţă. Prietena ei de numai opt ani este în stare critică şi respiră numai cu ajutorul aparatelor.

Poliţiştii care anchetează cazul spun că măicuţa de la Horezu a ignorat culoarea roşie a semaforului. " Din primele cercetări rezultă că aceasta nu a observat culoarea semaforului şi le-a lovit pe cele două minore pe trecerea de pietoni. Aceasta se îndrepta cu autoturismul marca Mercedes dinspre sud, înspre nordul municipiului. Continuăm cercetările pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier", a declarat subcomisarul Ion Ridiche de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea.

MĂICUŢA,ŞOFER ÎNCEPĂTOR

Măicuţa implicată în accident nu avea experienţă, pe maşină existând semnele pe care trebuie să le poarte un începător. Alte măicuţe venite la faţa locului au mărturisit că aceasta venise în Râmnic pentru a face cumpărături. Circulaţia în Râmnicu Vâlcea a fost paralizată două ore, traficul fiind restricţionat pe ambele sensuri de mers. La faţa locului s-au strâns sute de curioşi. Călugăriţa a fost ferită de ochii lumii revoltate. Daca va fi găsită vinovată, măicuţa de la Horezu riscă ani buni de puşcărie

O fetiţă a murit şi alta respiră artificial după ce o măicuţă a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 22 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 38 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 8 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°