(partea a 3-a)

...„Dacă în grup românii sunt eroi, plini de iniţiativă, luaţi individual, sunt blânzi şi supuşi”. La oricine care arată sabia, el se pleacă; când simte însă cotul tovarăşului, şi când este în ceată, atunci de îndată se ridică.

„Dacă în grup entuziasmul românilor este de neclintit, odată răsfiraţi, aceştia îşi pierd din motivaţie şi le vine foarte greu să pună în practică hotărârea luată în grup. Când se readună încep recriminările”.

“Este ruşine, domnilor! Trebuie să începem odată! Patria îşi are ochii îndreptaţi asupra noastră. Ne privesc străinii!”.

Dacă în grup se judecă foarte sever, în parte fiecare devine indulgent: „Lasă să înceapă alţii. Apoi ce sunt eu ca să îndrept lumea?!”

La fel se întâmplă şi cu naţionalismul. Românul este bun în a-l propovădui… până la faptă. Aspectul mai grav punctat de autor este că cei care fac parade de naţionalism se apreciază între ei însă, „Un profesor care îşi face datoria în mod conştiincios, un meseriaş priceput, un agricultor harnic, dacă nu fac parade de naţionalism, nu sunt naţionalişti; în schimb, orice pierde-vară care munceşte pe apucate, dacă face paradă este considerat naţionalist”.

Este foarte important acest aspect pentru autor întrucât, potrivit convingerilor acestuia, doar din activitatea personală, din conştiinţa valorii proprii, din fapte şi iniţiative, se echilibrează o societate. În schimb, românul aşteaptă bagheta magică a politicii care poate transforma totul. „Politica reglementează numai condiţiile externe ale vieţii sociale, sămânţa faptelor sociale stă în sufletul fiecărui cetăţean. Fără calitatea acestei seminţe nu există niciun progres, oricâte legi politice s-ar face”.

Însă pentru români, fericirea neamului întreg, împlinirea personală pot fi aduse doar prin politică; „Dacă aş fi eu la guvern”, „dacă aş face eu legea