E adevarat, nu sint destui bani pentru "prosti", pentru administrarea satelor si oraselor patriei. Dar cum, doamne iarta-ma, sa fie, cind se scurg in marsupiile largi cit Siberia ale potentatului roman?! Cu ani in urma, adica in copilaria mea, satele din sudul Iasului, unde-mi duceam si eu zilele, cadeau mereu prada inundatiilor la topirea zapezii sau dupa ploi bogate. Imi amintesc gradinile innamolite, cimpurile care musteau de apa Prutului sau a Jijiei. Satenii sufereau ciineste pentru ca, daca nu aveau unde hrani vitele, saracia era in floare. Si cum, daca nu erau arse de seceta, cimpurile erau cel mai adesea inundate, saracia nu se mai termina. An de an, mincarea lor si a animalelor lor atirna de un fir de par, fiindca era lasata de administratori la "voia Domnului". Dar ce spun eu "mincare", chiar viata lor atirna de un fir de par. Ca dovada, prin '71 cred, un sat a fost complet acoperit de ape. A venit Ceausescu acolo cu elicopterul si, in fine, s-au facut planuri pentru inaltarea unui dig solid care sa tina la respect Prutul si pentru abaterea cursului Jijiei. Dar, pina a se pune in practica treaba asta, a mai durat. Suficient cit cei din generatia mea, proaspeti absolventi de opt clase, sa porneasca la cucerirea lumii cu barca, pina la drumul judetean de la Osoi! Ma rog, ma rog.... In trecere fie spus, cind s-a construit corsetul Prutului, noi, prostii, am scapat de frica si de grija de a sta cu bagajele la picior, ca s-o putem lua la goana cind incepeau clopotele sa sune lung a dezastru, dar am "scapat" si de soseaua asfaltata, facuta praf de utilajele grele cu care au fost carate materialele pentru dig. Dar, ce vrei, nu le poti avea pe toate in tara noastra... Ma uit cu groaza, de multi ani, la imaginile televizate de prin satele distruse de apele iesite din matca si-mi amintesc de fiecare data intimplarile din copilaria mea. Si inteleg prin ce durere si gr