Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţia Taberei de creaţie „Micii iconari”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 31 iulie 2012 ·

La Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava a avut loc duminică după-amiază vernisajul expoziţiei Taberei de creaţie „Micii iconari”, tabără care s-a desfăşurat, în intervalul 16 - 28 iulie, în comuna Adâncata.

50 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani

Tabăra, aflată la cea de-a doua ediţie, organizată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Parohia Adâncata 2, a reunit aproximativ 50 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, de la grădiniţe şi şcoli din Adâncata şi din municipiul Suceava.

Împreună cu preotul paroh Pascal Mitu şi cu profesorii îndrumători Daniela Mitu, Raluca Schipor, Florentina Anastasiu, Carmen Posmangiu şi Beniamin Opriş, copiii, care au avut ca locaţie de creaţie Casa de Prăznuire a Parohiei Adâncata 2, au desenat, au pictat, dar au desfăşurat şi alte activităţi, exerciţii şi jocuri creative care le-au oferit zile de vacanţă minunate.

Peste 140 de lucrări, care relevă „sufletul de copil exprimat în imagini”

Cele peste 140 de lucrări expuse (desene, tablouri realizate cu culori acrylice şi icoane pictate pe sticlă şi lemn) relevă, aşa cum a spus la vernisaj pr. paroh Pascal Mitu, „sufletul de copil exprimat în imagini”.

ÎPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a participat la manifestare, a apreciat expoziţia ca fiind „un lucru cu totul deosebit ca iniţiativă şi mai ales ca realizare”.

Subliniind faptul că şcoala de astăzi nu mai pune accentul pe disciplinele care cultivă frumosul, caligrafia şi desenul, înaltul ierarh a rostit cuvinte de învăţătură remarcând că aceşti copii („copii frumoşi, sănătoşi şi talentaţi”, cum a spus în cuvântul său primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu), care s-au străduit să realizeze lucruri frumoase, sunt „oameni mari cu sufletul”.

„Un îndemn la mai multă muncă şi la mai multă cuminţenie”

Raluca Sch

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°