Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul primar Marian Ionescu şi fostul director economic al Primăriei Suceava, Neculai Bujor, condamnaţi pentru corupţie

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

După cinci ani şi jumătate de procese şi zeci de termene de judecată, dosarul care-i vizează pe Marian Ionescu, fost primar al municipiului Suceava în perioada 2000-2004, şi pe Neculai Bujor, fost director economic al administraţiei locale, a ajuns la final. Tribunalul Iaşi a dat prima decizie, care nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară. Nu s-a dat nici o condamnare cu executare, ci doar cu suspendare, iar în unele cazuri s-a luat şi decizia achitării inculpaţilor pentru anumite fapte, iar pentru alte infracţiuni s-a constatat că a intervenit prescripţia faptelor.

Pentru Marian Ionescu condamnarea rezultantă din capetele de acuzare cuprinse în rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, este de doi ani cu suspendare sub supraveghere, în timp ce pentru Neculai Bujor magistraţii Tribunalului Iaşi au pronunţat o condamnare de trei ani cu suspendare sub supraveghere.

Bogdan Ioan Dumitraş, fost auditor în cadrul Compartimentului de Audit Public Intern al Primăriei Suceava, a primit şi el o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, în timp ce fostul administrator al Primăriei Suceava, Constantin Bâta, a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni, tot cu suspendare.

Foştii administratori ai Bazarului Suceava, Mihai Strugaru şi Mircea Botezatu, au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare.

Teodor Cristian Lauric, referent la Primăria Suceava în acea perioadă, şi Ştefan Vasile Lucaciuc, electrician al instituţiei, au primit şi ei condamnări, fiecare de câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. O altă angajată a Primăriei Suceava, magazionera Emilia Şveica, a fost condamnată la un an de închisoare sub supraveghere.

Pentru infracţiuni de corupţie sau conexe acestei fapte, dar şi pentru complicitate la înşel

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 37 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 51 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 4 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°