La Festivalul berii din acest an, a participat tot oraşul. Invitaţi de onoare, cu de-a sila, au fost pacienţii Spitalului de Urgenţă. Chiar dacă n-au putut bea bere, au ascultat muzică cu pernele pe cap şi vată îndesată în urechi. Evident, cei neimobilizaţi, care s-au putut apăra în acest fel. Mesajul edililor, nu doar pentru ei, ci şi pentru restul gălăţenilor, a fost sugerat, cu şocantă sinceritate, de o "vedetă".
Deşi mi s-ar fi părut de bun simţ să evit un semenea titlu, pur şi simplu nu am avut cum. Veţi înţelege imediat de ce.
Am scris aceste câteva rânduri pentru că a venit şi rândul urbei noastre să găzduiască aşa numita „manifestare culturală" Festivalul berii, a nu ştiu câta ediţie. Nu am nimic cu acest gen de acţiuni de marketing, care-i aduc producatorului unei anumite mărci de bere vânzări de ordinul sutelor de hectolitri, iar artiştilor de şuşanea, mii de euro. E bine şi pentru locuitorii oraşelor-gazdă, care-şi mai spală rinichii şi creierele nevrozate de atâta grijă a zilei de mâine. Şi e bine şi pentru gospodarii urbei, nu doar pentru că mai încasează câţiva firfirici la costelivul buget local, cât mai ales din punct de vedere electoral, că doar viitorul acestei ţări se clădeşte în mod tradiţional din mici, bere şi gogoriţe electorale. „Rămân dovezi. Solide !"
Nu e bine însă pentru locuitorii cartierelor din jurul scenei lângă care se bea vârtos, scenă de pe care răzbat al naibii de mulţi decibeli făcând ţăndări liniştea celor patru seri de festival, până târziu în noapte.
De obicei, galaţenii care n-aveau niciun motiv de bucurie, ba dimpotrivă, cu ocazia Festivalului berii, sunt cei care locuiesc în apropierea Casei de Cultură. Anul acesta, au scăpat. Adică au avut de suportat şi de astă dată zgomotul boxelor, dar propagat de la o distanţă respectabilă, de vreo doi kilometri şi, nota bene, scările blocuril