Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezenta vie in Dumnezeu

Publicat in Jurnalul, luni 14 noiembrie 2005 ·

PARINTELE Am mers cu inima deschisa la parintele Arsenie Papacioc de la Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol, sperand ca sfaturile sfintiei sale au sa ne foloseasca tuturor. Parintele recomanda mai ales trairea intr-o stare de prezenta continua si ne spune ca nu iubeste pe Dumnezeu cel care nu iubeste vrajmasii. Daca faci pace, dreptatea vine singura. Daca nu esti in armonie, lasi loc stridentei. Nu este necesar sa cunosti suflete alese, cunoaste-te pe tine insuti, mai invata parintele Arsenie.

Jurnalul National: Parinte Arsenie, pentru ca exista multe carti scrise despre viata sfintiei voastre si in general se cunosc multe din cele prin cate ati trecut, perioada de detentie, sederea in pustie, ne-am gandit ca poate ar fi bine sa ne ajutati cu niste sfaturi. Parintele Arsenie: Referitor la ce?

Referitor la oamenii zilelor noastre, la cei care locuiesc in marile orase, care sunt foarte ocupati, au multe griji, la cei aflati in nevoi, necazuri, cum sa duca ei o viata cat mai placuta lui Dumnezeu? Problema deja este pusa si inseamna ca raspunsul este pe jumatate dat. Cand simti nevoia de Dumnezeu te tii de Dumnezeu. Trebuie sa va spun ca suntem creati de Dumnezeu singur numai pentru El, ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor. Nu este o istorie goala, nu este pur si simplu o repetare a unor lucruri extraordinare, este o mare realitate. Viata noastra este creata de Dumnezeu numai pentru El. Dumnezeu ne-a creat nu prin cuvant, cum a facut cu toata creatia, ne-a creat cioplindu-ne, adica dupa chipul si asemanarea Sa, cu totul deosebit fata de altele in creatie. Fiindca omul este singura veriga posibila de legatura intre Dumnezeu si creatie. Omului i s-a incredintat marea raspundere sa supravegheze intreaga creatie pentru ca umanitatea este superioara angelitatii prin venirea Mantuitorului in chip de om. Nu a luat chip de alta creatie. A dat mari puteri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°