Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALBA. Angajaţii din Alba sunt prost plătiţi, dar foarte productivi

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

În ciuda faptului că se confruntă cu un şomaj ridicat şi o rată mare a criminalităţii, locuitorii din judeţul Alba se pot mândri cu o productivitate sporită a muncii, dar şi cu o speranţă de viaţă peste media naţională.

Alba s-a clasat pe locul 21 în topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, clasament realizat de gândul pe baza unor punctaje acordate în funcţie de şapte indicatori socio-economici relevanţi: rata şomajului, salariul mediu net, suprafaţa spaţiilor verzi din localităţi, rata criminalităţii, procentul gospodăriilor conectate la reţeaua de canalizare, contribuţia locuitorilor la economia locală (PIB pe cap de locuitor) şi speranţa de viaţă.

Alba ocupă locul patru în topul judeţelor cu cea mai ridicată rată a criminalităţii din ţară. Mai exact, în Alba, la nivelul anului 2011, circa 344 de persoane din 100.000 au fost găsite vinovate de către o instanţă de judecată, cu 54% peste media naţională, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info

În ciuda salariilor mici, media judeţeană fiind cu 17 procente mai mică decât cea naţională, locuitorii din Alba contribuie la economia locală cu peste 6.800 de euro, în condiţiile în care aportul mediu al unui cetăţean român la produsul intern brut este de circa 6.820 de euro.

Principalul “motor” al economiei din judeţul Alba este industria lemnului, dominată de două companii mamut, respectiv Holzindustrie Schweighofer, controlată de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, şi Kronospan, parte a grupului austriac cu acelaşi nume.

Cele două companii au avut în 2011 afaceri de peste 428 de milioane de euro şi au asigurat locuri de muncă pentru circa 1.500 de persoane, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

În ciuda faptului că se confruntă cu un şom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 32 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 20 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 19 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 22 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°