Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicio bancă nu a redus comisioanele prin SEPA pentru că nu există o masă critică

Publicat in Capital, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Nicio bancă nu a redus şi nici nu va reduce comisioanele clienţilor la lei, prin SEPA, până nu există o masă critică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Radu Graţian Gheţea, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

'În acest moment nimeni nu a redus şi nici nu va reduce pentru că nu există o masă critică. Au aderat doar 17 bănci, încercăm să mai aducem şi alte bănci, dar atât timp cât nu este obligatoriu, este benevol, nu se va crea o masă critică, dar trebuie să privim în viitor. Eu cred că la orizontul anului 2014, deşi nu este obligatoriu pentru România, iată ca ne apropiem de paşii finali, băncile vor începe să umble la comisioanele pe care le pun clientului având ca bază ce ne percepe nouă TransFond în operaţiuni', a spus Gheţea.

Potrivit acestuia, încet, având în vedere costurile care vin din ce în ce mai reduse cu prelucrarea, cu exploatarea sistemului, vor împinge băncile spre a revizui comisioanele.

'Dacă unele bănci reduc comisioanele, vor veni şi celelalte, pentru că aşa este regula în piaţă. Nu poţi să stai mult în zona de comisioane mari. Băncile vor trebui să ia măsuri rapide', a afirmat oficialul ARB.

SEPA sau Single European Payments Area este zona în care cetăţenii, companiile, precum şi agenţii economici vor putea să iniţieze şi să încaseze plăţi în euro, în spaţiul economic european, precum şi Elveţia şi Monaco, în interiorul sau exteriorul graniţelor naţionale, în aceleaşi condiţii şi însoţite de aceleaşi drepturi şi obligaţii.

Noul sistem permite procesarea ordinelor de plată, în monedă naţională, în format SEPA, pentru băncile ce au aderat la această schemă de plăţi.

SEPA va trebui obligatoriu implementat de băncile din zona euro de la 1 februarie 2014, iar de băncile din ţările non-euro de la 1 octombrie 2016.

Finmedia în parteneri

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum o ora
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 19 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 12 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor

Oltenasul acum 14 ore
Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor. Toți cei care doresc să viziteze Muzeul Cărții și Exilului Românesc sunt așteptați până la miezul nopț

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

8°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°