În timp ce politicienii de la Bucureşti văd unirea cu Republica Moldova ca un posibil proiect de ţară, iar majoritatea populaţiei se declară favorabilă unui proiect unionist, lucrurile stau cu totul altfel în Republica Moldova. Procentajul celor ce îşi doresc unirea nu a depăşit niciodată, conform sondajelor, 15%, chiar dacă mai mult de jumătate dintre moldoveni îşi doresc paşapoarte româneşti. Dar tocmai acest melanj de pragmatism şi naţionalism face ca atunci când se poziţionează în avocat al integrării europene a Moldovei sau promotor al unirii, Traian Băsescu se adresează mai mult decât celor 10-15% dintre unionişti: se adresează tuturor celor care întrezăresc beneficii dintr-o potenţiala apropriere, într-o formă sau alta, a Moldovei de România. Cine sunt susţinătorii şi cine opozanţii proiectului unionist la Chişinău?

Unionişti pragmatici vs unionişti idealişti

Pentru cât sunt de puţini – 10-15% – unioniştii sunt totuşi foarte sonori, reprezentând, cu unele excepţii, electoratul tradiţional al partidelor unioniste şi declarat românofil. Nu majoritatea celor ce îşi doresc unirea o fac din considerente ideologice – pentru mulţi, aceasta e doar un instrument.  Un sondaj făcut de IMAS-INC Chişinău în 2006 arăta că doar 14% din populaţia Republicii Moldova se considerau a fi români, dar  51% îşi doreau un paşaport românesc. Unioniştii „pragmatici” fiind de toate vârstele, din toate mediile, ceea ce nu se poate spune despre unioniştii „idealişti”. Aceştia din urmă se regăsesc preponderent în rândul tinerilor de maximum 30 de ani şi al bătrânilor trecuţi de 80. Explicaţia e simplă: educaţia primită. Mulţi dintre tinerii aceştia au învăţat la şcoală, la fel ca şi bunicii sau străbunicii lor şcoliţi pe vremea României Mari, o altă istorie decât părinţii lor. Pentru tinerii unionişti, România reprezintă viitorul, speranţa, Occidentul, neamul; pentru b