"Istoria românilor din Ardeal trebuie scrisă sat de sat, cu preoţi şi ţăranii lor, ca să se vadă că am fost şi cum am fost" (Nicolae Iorga) Ca să ajungi în satul Livezi, care ţine de comuna Mihăileni, din Harghita, trebuie să ai maşină bună sau să nu-ţi pese de ceea ce se va întâmpla cu ea. Până să intri în Livezi, aluneci lin pe drumul judeţean. Dar cum s-a terminat satul Nădejdea, sau după cum spun livezenii "ultima casă de ungur", s-a terminat şi asfaltul de pe drumul judeţean. Ploua mărunt când "s-a gătat" asfaltul din satul Nădejdea, apoi şi-au făcut apariţia hârtoapele.
Livezi este una dintre localităţile în care românii nu se simt în ţară străină imediat ce ies pe poartă. Aici, toţi locuitorii sunt români, cei mai mulţi lucrează la CFR, trăiesc din salarii sau din ce le dau pământul şi oile. Se mândresc cu tradiţiile pe care încearcă să le păstreze şi, foarte important, au şcoală în limba română.
Satul Livezi se află la 25 de kilometri de Miercurea-Ciuc. Ne-am oprit la părintele Alexie Mihăilă, un preot tânăr, care îi păstoreşte pe livezeni din 2004. Mergem mai întâi la şcoală, o clădire proaspăt renovată cu bani europeni. E o imagine de normalitate. Copii care se joacă în curtea şcolii. Ţipete, năzdrăvănii, "obrăznicii".
În general, în zona aceasta ţi se spune că nu sunt şcoli, nu prea se mai nasc copii, nu prea mai sunt români. În Livezi, conform recensământului din 2002, sunt 524 de români.
După legendele locale, întemeierea satului (atestat documentar la 1796) se leagă de numele familiei Bucur, un cioban care a poposit la începutul secolului al XVIII-lea pe aceste meleaguri. Cele mai întâlnite nume în familiile româneşti în Livezi sunt: Bucur, Voşloban, Almăşan, Sava, Olteanu, Suciu.
La şcoală sunt 49 de copii. În clasele I-IV sunt 13 elevi, iar la V-VIII - 19 elevi. Marina Bucur conduce şcoala. Zâmbi
