Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce lucra la o staţie de canalizare la ieşirea din oraşul Balş (Olt), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu, pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apelul de urgenţă 112 că un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în timp ce lucra la o staţie de canalizare la ieşirea din oraşul Balş.
Un echipaj SMURD şi unul de descarcere au ajuns imediat la faţa locului, intervenind mai mult de o jumătate de oră pentru salvarea muncitorului.
"S-a intervenit pentru scoaterea muncitorului de sub malul de pământ, operaţiune care a durat aproximativ zece minute, apoi s-a trecut la manevrele de resuscitare", a declarat plutonierul Alin Băsăşteanu.
Muncitorul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor acestuia de supravieţuire.
O echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt s-au deplasat la faţa locului pentru a face verificări.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce lucra la o staţie de canalizare la ieşirea din oraşul Balş (Olt), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu, pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apelul de urgenţă 112 că un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în timp ce lucra la o staţie de canalizare la ieşirea din oraşul Balş.
Un echipaj SMURD şi unul de descarcere au ajuns imediat la faţa locului, interven