După mai multe zile de sărbătoare laică, ieri, la Mănăstirea Scărişoara Nouă a avut loc şi sărbătoarea spirituală a judeţului Satu Mare. Cu ocazia Liturghiei Arhiereşti oficiată la altarul de vară al mănăstirii, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, l-a proclamat pe Sfântul Ioan Botezătorul drept protectorul judeţului Satu Mare. La acest eveniment au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, primarul comunei Pişcolt, Cosmin Vasile Varga, precum şi circa o mie de credincioşi din judeţul Satu Mare şi judeţele învecinate. Totodată, alături de PS Iustin Sigheteanu, în altar a mai slujit şi un sobor format din peste 30 de preoţi şi diaconi, printre care pot fi amintiţi profesorul de Noul Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, Stelian Tofană, sau cei trei protopopi ortodocşi din judeţ, Ioan Socolan (Satu Mare), Marian Crainic (Carei) şi Mihai Feher (Negreşti Oaş). Primire călduroasă
PS Iustin Sigheteanu a fost întâmpinat, la sosirea sa la Mănăstirea Scărişoara, de prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, şi stareţul Mănăstirii Scărişoara, Timotei Bel, precum şi circa 20 de preoţi. După cuvintele de bun venit adresate de autorităţi şi gazde, PS Iustin Sigheteanu a fost întâmpinat, la intrarea în biserica mănăstirii, de tulnicărese. S-a intrat apoi în biserică, de unde, după o scurtă slujbă, episcopul şi preoţii s-au deplasat la altarul de vară unde a fost oficiată Liturghia Arhierească.
Predica de la liturghie a fost rostită de preotul-profesor Stelian Tofană, care a afirmat că după ce anul trecut în predică vorbise despre Sfântul Ioan Botezătorul-justiţi