Contramandarea amicalului ”de lux” cu Argentina, prevăzut pe 10 august, dă dureri de cap oficialilor de la Steaua şi Rapid, cluburi angrenate în cupele europene. Contramandarea amicalului ”de lux” cu Argentina, prevăzut pe 10 august, dă dureri de cap oficialilor de la Steaua şi Rapid, cluburi angrenate în cupele europene.
Din cauză că partida cu echipa sud-americană nu se va mai disputa, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, marţi, că inaugurarea stadionului Naţional Arena ”va avea loc cu Franţa, pe 6 septembrie”. Asta înseamnă că grupările Steaua şi Rapid nu vor putea disputa meciurile din play-off-ul Ligii Europa pe noua arenă, pentru că respectivele jocuri sunt programate în luna august! Cum Steaua a părăsit deja Ghencea, iar Rapid se află în litigiu cu administratorul bazei din Giuleşti, cele două echipe sunt puse acum în situaţia ingrată de a-şi căuta în ţară stadioane pentru meciurile din cupele europene.
"Play-off-ul îl jucăm în Piaţa Universităţii", a spus patronul Rapidului, George Copos, pentru Sport.ro. În acest moment, variantele pentru cele două echipe sunt stadioanele din Piatra Neamţ, Cluj-Napoca şi, eventual, Constanţa.