Periodic, intreaga tara (si chiar unele zone extrafrontaliere) este cuprinsa de febra jocului la loterie. Anume, de fiecare data cand la jocul 6 din 49 se aduna un premiu de cateva milioane de euro. Avem cozi la agentiile de vanzare a biletelor, discutii la fiecare colt de strada, emisiuni interminabile la televiziuni, apar "specialisti" care prezinta scheme mai mult sau mai putin sigure de castig.

Totul e cladit pe o schema simpla de marketing. O data cu cresterea pretului biletelor, la aceiasi bani investiti de jucatorii fideli, numarul variantelor pariate se diminueaza. In acest fel, scade considerabil probabilitatea castigarii premiului cel mare (daca ne gandim ca intr-o saptamana obisnuita numarul variantelor jucate e de ordinul sutelor de mii, din cele 14 milioane combinatii posibile, probabilitatea "ghicirii" seriei castigatoare e cam de doi la suta). Premiul se reporteaza cateva saptamani – ajungand la o cifra cu adevarat spectaculoasa. In acest moment, se produce o efervescenta nationala, sustinuta copios de presa (in ultimul an, Loteria Romana nu a mai investit in publicitate, beneficiind in schimb de o reclama gratuita de invidiat). Numarul celor care joaca nu se mai reduce la clientii obisnuiti, fiind atrasi jucatori noi. Obiectivul actiunii de marketing – atragerea de noi clienti – este in acest fel atins: incasarile cresc geometric. Dintre noii jucatori, o parte se vor adauga grupului jucatorilor fideli.

Deosebirea dintre jucatorul fidel si cel ocazional, atras de premiul exceptional, e fundamentala. Primul incearca sa-si maximizeze sansele de a castiga mai mult decat a investit. El ia in calcul castigurile secundare (4 sau 5 numere din 6), compara variantele de joc, isi face calcule pe termen lung si, in general, nu-si leaga sperantele exclusiv de premiul cel mare.

Dimpotriva, cel care isi cumpara bilet abia atunci cand poate castig