"Proximităţi şi mărturisiri conţine însemnări, reflecţii, notaţii, culturale şi teologice, scrise de-a lungul anilor. Am consemnat întâlniri esenţiale pe care le-am avut cu personalităţi fascinante din lumea teologică şi culturală. Un loc aparte îl deţine, desigur, N. Steinhardt. Multe pagini descriu experienţe de viaţă, alternând între literatură şi teologie. Autori importanţi sunt readuşi în actualitate printr-o lectură personală şi adecvaţi timpului nostru. Temele şi personajele acestora sunt retrezite şi redevin contemporane nouă. De asemenea am evocat momente trăite ca paroh într-un sat cu totul special din Transilvania, dar şi secvenţe din călătoriile făcute la Viena, Ierusalim, Amsterdam, Veneţia, Sankt Petersburg, etc. În profunzime e vorba despre un jurnal de cititor/scriitor."- Ioan Pintea
Cioran mă pune pe gândit. Nedogmatic, liber, eretic, el explică totuşi câteva bune principii teologice prin propria-i experienţă de viaţă. Nu mă feresc să-l citesc. Revin asupra lui de zeci de ori. E ceva de salvat, de mântuit din viaţa şi cărţile lui. Paradoxal, îl găsesc, în ciuda scepticilor, viguros şi tonifiant. Total reconfortant. Fertil pentru sămânţa gândurilor mele. Acum câţiva ani, când am coborât de la cabana lui Noica din Păltiniş în Răşinari şi preţ de un ceas împreună cu Violeta am peripatetizat pe străzile satului despre mizeriile vieţii şi boicotul istoriei, m-am gândit asiduu la revolta năstruşnică pe care fiul popii Emanoil n-a reuşit să şi-o consume în raiul din Coasta Boacii şi a trebuit să şi-o strige (ca la Scriptură) de sus de pe acoperişuri, din "iadul" şi mansarda vestită a Cartierului Latin. Ca să-şi descarce amarul şi supărarea, pe toţi şi pe toate, Cioran a ales atributele unui altruism amar care corupe, pe ici pe colo, până şi pe cei mai optimişti oameni. Îmi spuneam atunci şi îmi spun şi acum că, în consecinţă, lecţia lui