Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremierul George Copos: "Legea este un pericol iminent"

Publicat in Adevarul, marți 18 aprilie 2006 · · ·

anumite funcţii şi demnităţi publice persoanelor care au făcut parte din organele de putere de stat sau de partid ale fostului regim comunist. Mai sunt vizaţi şi redactorii, redactorii-şefi anumite funcţii şi demnităţi publice persoanelor care au făcut parte din organele de putere de stat sau de partid ale fostului regim comunist. Mai sunt vizaţi şi redactorii, redactorii-şefi adjuncţi şi secretarii generali de redacţie ai instituţiilor de presă ale PCR, UTC şi UASCR. Unii dintre miniştrii cabinetului Tăriceanu au probleme cu legea lustraţiei, printre cei loviţi fiind, surprinzător, titularul de la Externe, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi consideră că nu intră pe listă, vicepremierul George Copos critică vehement prevederile legii.

"În ce mă priveşte, afirm cu toată responsabilitatea că mă situez în categoria celor care n-au făcut rău nimănui pe timpul regimului comunist. Dacă însă legea lustraţiei, aşa cum va fi ea aprobată, va statua incompatibilitatea mea cu vreo funcţie politică sau publică, mă voi supune fără întârziere prevederilor sale", a declarat ministrul de stat, conservatorul George Copos. Deşi a votat pentru adoptarea actului normativ, Copos se teme de posibilitatea ca prevederile textului să fie aplicate "fără dreaptă măsură, incriminând, de-a valma, oameni care au făcut rău societăţii româneşti cu oameni care n-au făcut rău". "Atât timp cât criteriul principal al lustraţiei îl constituie funcţia ocupată - onorific sau nu - în diferite structuri ale statului comunist şi nu faptele concrete ale persoanelor concrete, pericolul sancţionării nediscriminatorii a celor buni laolaltă cu cei răi este iminent", a adăugat Copos. Ministrul de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii a fost, între 1980 şi 1990, şef al Departamentului social - turism al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din Români

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare

Wall-Street.ro acum 26 minute
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 30 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum 58 minute
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 39 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 42 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°