Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATAC TERORIST la Tel Aviv: 28 de oameni au fost răniţi într-o explozie a unui autobuz. HAMAS a revendicat atentatul - VIDEO

Publicat in Mediafax, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite în atentatul care a avut loc miercuri în Tel Aviv, două persoane având răni moderate sau grave şi patru fiind în stare de şoc, anunţă serviciile medicale israeliene citat de site-ul Ynetnews.

Explozia a vizat un autobuz al liniei 142, pe strada Shaul Hamelech din centrul oraşului Tel Aviv, în apropierea bazei militare Kirya.

Potrivit serviciilor de securitate israeliene, atacul nu poartă mărcile vreunei organizaţii teroriste cunoscute.

Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Sourasky din Tel Aviv. Una dintre victime este în stare gravă, dar, potrivit medicilor, viaţa sa nu este în pericol.

Comisarul de poliţie Yohanan Danino a declarat că este vorba de un atac terorist, doi suspecţi fiind daţi în urmărire.

La Gaza, scene de bucurie au izbucnit după anunţarea exploziei, potrivit unor jurnalişti.

Acest atac are loc în timp ce secretarul de Stat american Hillary Clinton şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon continuă să poarte consultări în Israel şi la Ramallah (Cisiordania), într-o încercare de a stopa ostilităţile dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, care continuă de o săptămână.

Gruparea palestiniană Hamas a revendicat atacul care a avut loc în cea de-a opta zi a schimburilor de focuri dintre Israel şi militanţii din Gaza, informează BBC.

Dispozitivul care a provocat explozia de la Tel Aviv fusese amplasat anterior, sub unul dintre scaunele aflate în partea din mijloc a autobuzului, susţine poliţia, citată de Ynetnews.com.

Comisarul de poliţie Yohanan Danino, care a ajuns la faţa locului a declarat că toate indiciile conduc către un atentat terorist, iar poliţia caută persoanele care au amplasat explozibilul.

Brigăzile Martirilor al-Aqsa, provenind din mişcarea Fatah, ar fi revendicat atacul din Tel Aviv, afirmând că teroristul care l-a comis a reuşit să scap

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 21 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°