Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 14 ianuarie 2013 ·

Facuse mai multe compromisuri, atat literare, cat si politice. Era tarat la televiziune, participa la recitaluri in fabrici si uzine, alaturi de politruci. Scria versuri pe banda rulanta. Saptamanal apareau cearsafuri intregi din poeziile sale. Unele scrise de mana sa, altele dictate. Se produsese o suprasaturatie. In aer plutea ceva tulbure.

Sentimentele mele vizavi de opera lui Nichita Stanescu sunt amestecate. Nu am fost si nici nu sunt un adulator al autorului celor 11 Elegii. Nici un detractor, cum sunt atatia altii. Formandu-ma intr-o alta atmosfera, diferita de cea din Bucurestii anilor '80, modelul sau poetic (dar si existential) mi-a ramas strain. Totusi, n-as putea spune ca prezenta si chiar absenta sa nu au avut nici un fel de ecou asupra modului meu de a percepe poezia. Dimpotriva. Viata si opera autorului Rosului vertical au avut o influenta capitala asupra poeziei scrise in perioada anilor '60-'70-'80-'90. Cu mici retusuri, aceasta influenta se simte si astazi. Desigur, tinerii scriitori si-au gasit alti lideri care le-au devenit model. Dar acesti lideri, in perioda de formare, au fost influentati de modul de-a fi (in viata, dar si in poezie) stanescian. Astfel ca dincolo de mode si timp, dincolo de adulatii si negatii, modelul liric stanescian isi face simtita prezenta si acum. Nichita Stanescu a jucat in poezia romaneasca rolul deschizatorului de drumuri. Pe cararile trasate de versurile lui, unii poeti importanti ai liricii si-au construit adevarate magistrale. El si-a asumat in poezie rolul pe care l-a jucat un Picasso in revolutionarea limbajului plastic in arta secolului douazeci. Dupa Nichita Stanescu s-a scris altfel decat inaintea lui. L-am intalnit de cateva ori. Prima data in Iasi, in 1978, intr-o zi frumoasa de toamna, la Libraria Junimea, unde poetul isi lansa Operele imperfecte. Mi-au ramas intiparite in memorie cuvintele ultraelogio

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 59 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 36 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°