Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tun de 35 de miliarde la Universitatea de Medicina din Iasi

Publicat in HotNews, miercuri 26 aprilie 2006 ·

Raport incendiar al inspectorilor Camerei de Conturi Iasi privind modul de gestionare a patrimoniului public si privat la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa" Iasi. Concluziile raportului afecteaza si mai mult imaginea prestigioasei institutii de invatamint, si asa devastata in ultimul timp de scandaluri, orgolii si lupte pentru putere.

Verificarile efectuate de Camera de Conturi au vizat conturile de executie si bilantul contabil al anilor 2004 si 2005, cind la cirma institutiei de invatamint s-au aflat fostii rectori Carol Stanciu, Vasile Burlui si George Ioan Pandele. Controlul a scos la iveala fapte grave, prin care au fost incalcate prevederile legale in atribuirea contractelor de achizitie publica.

Potrivit controlorilor financiari, prejudiciul adus institutiei de invatamint in urma ilegalitatilor comise in timpul „domniei" celor trei ex-rectori atinge cifra de un milion de euro, echivalentul a 35 de miliarde de lei.

Directorul Camerei de Conturi Iasi, Constantin Iatco, a confirmat neregulile constatate in timpul controlului la UMF, precum si faptul ca „mai multe documente oficiale ar fi fost sustrase tocmai in scopul acoperirii acestor ilegalitati".

Inspectorii Camerei de Conturi Iasi au pus recent punct jafului care s-a produs la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi de-a lungul ultimilor ani. Toate s-au facut cu stirea fostilor rectori ce au condus institutia. Au fost verificate toate contractele de achizitie publica si bilantul contabil al UMF pentru anul 2004.

Urmare a controlului facut prin sondaj asupra actelor si documentelor puse la dispozitie de reprezentantii institutiei de invatamint, Camera de Conturi a descoperit mari nereguli in atribuirea mai multor contracte de achizitie publica. Astfel, UMF nu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 43 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 51 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 55 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 55 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 43 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°