Datorită cererii mai mari la export şi în România, fabrica Dacia lucrează şi sâmbăta.Programele de înnoire a parcului auto din Germania şi România au impulsionat vânzările Dacia, care se vede nevoită să-şi cheme angajaţii la muncă şi în weekend. Cererea slabă de pe piaţa auto europeană pare să nu fi afectat şi constructorul naţional Dacia. Numărul de autoturisme noi Dacia înmatriculate în Europa în primele patru luni ale acestui an a crescut cu 6%, la 65.122 de unităţi, pe o piaţă în scădere cu 15,9%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Producţia Dacia pentru luna aprilie a fost de 23.654 de automobile, în urcare cu 60,4%, în timp ce înmatriculările totale la nivel european au scăzut cu 12,3%.
Piaţa scade, Dacia creşte
Drept urmare, Automobile Dacia va produce, folosind două schimburi, în toate zilele de sâmbătă, cuprinse în perioada 23 mai - 31 iulie, pentru a putea livra autovehicule conform comenzilor.
De exemplu, astăzi, la fabrica din Mioveni se va lucra în trei schimburi, pentru a putea onora comenzile clienţilor şi pentru a permite adaptarea furnizorilor la noul program de lucru.
Succesul Dacia nu ar trebui să mire pe nimeni, pentru că Sandero chiar se ridică la standardele clasei din care face parte. O reclamă difuzată pe posturile spaniole de televiziune înfăţişa un posesor de Logan care stătea în ploaie, tot închizând şi deschizând portbagajul.
La un moment dat, iese soţia din casă şi îl întreabă, contrariată, ce tot face cu portbagajul maşinii. Soţul răspunde foarte fericit, „da... şi totuşi, portbagajul se închide”.
Zilele când uşile sau portbagajul de la Dacia trebuiau forţate pentru a se închide au apus. În interior nu mai zdrăngăne nimic, nu mai trebuie să pui maşina la adăpost ca să nu mai plouă în ea, iar uşile şi portbagajul s