Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEUTSCHE WELLE a scris despre o tânără de 16 ani, din Dâmboviţa, ademenită cu un telefon de către un neamţ, pentru a se mărita cu acesta

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Comisia Europeană trage un nou semnal de alarmă: statele UE fac prea puţin pentru a implementa propriile norme, asupra cărora au convenit, în vederea combaterii traficului de fiinţe umane. Publicaţia germană a dat ca exemplu o tânără de 16 ani, din satul Brezoaia, comuna Brezoaele, din judeţul Dâmboviţa, ademenită de un neamţ cu un telefon, pentru a se mărita cu acesta.

Publicaţia germnaă a scris un reportaj realizat într-un sat din judeţul Dâmboviţa, Brezoaia, personajul principal fiind o fată de 16 ani căreia i s-a propus mariajul cu un cetăţean german dornic să obţină, prin această mezalianţă, cetăţenia română.

Cu o maşină elegantă oprită în faţa porţii, cu un telefon mobil cadou sau alte mici atenţii, adolescenţii din familii sărace sunt foarte uşor de convins, se plânge un psiholog şcolar. Odată prinşi în mreje, pasul până la sclavie este mic. "Chiar şi poliţiştii locali se dovedesc complici ai criminalilor", relatează Deutschlandfunk.

De altfel, însuşi comisarul Malmström a recunoscut că statele nu iau suficient în serios problema sclaviei moderne. Dovadă că numai şase din cele 27 de ţări ale Uniunii au adoptat normele europene convenite în 2011.

O afacere uriaşă pentru unii, un martiriu pentru ceilalţi: piaţa prostituţiei forţate trăieşte în continuare în interiorul Uniunii Europene iar patru din cinci femei ce trec prin acest calvar provin din România, după cum reiese dintr-un material difuzat pe postul public german de radio Deutschlandfunk, la puţin timp după ce şi Comisia Europeană s-a arătat preocupată de acest fenomen.

Pentru multă lume, cifrele par doar elemente de statistică. În realitate, numărul victimelor traficului de fiinţe umane este înfricoşător: între 2008 şi 2010, 23.962 de persoane au căzut, în interiorul Uniunii Europene, în plasa unei forme de sclavie modernă. Iar evaluarea, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 35 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°