O ştire recentă arată că bulgarii sunt printre cei mai pesimişti oameni din lume, dar, în general, media pe Europa Centrală şi de Est e coborâtă, sub cea a Americii Latine, de exemplu. Sursa: EVZ

În multe ţări sărace din Africa şi Asia, bătute de Dumnezeu cu molime, cutremure şi uragane, populaţia iese în sondaje ca fiind mult mai optimistă decât în Balcanii de Vest sau în statele nou-membre ale UE. Avem aici un paradox: dacă ai deschide graniţele, dar i-ai opri să meargă în Germania sau Franţa, acei zâmbăreţi din lumea a treia ar da toţi năvală încoace, în zona postcomunistă, unde localnicilor le tună şi le fulgeră. Până una-alta chiar şi chinezii, cât sunt ei de cetăţeni de putere globală, căreia comentatorii tiermondişti îi ridică altare, caută să emigreze în Europa, inclusiv în România; n-am auzit în schimb de români care să caute un trai mai bun în China.

Exclud efectul climei, care poate fi deprimantă în Polonia sau statele baltice prin comparaţie cu Brazilia, dar este excelentă în Croaţia sau Bulgaria, bastioane ale pesimismului planetar. Ca să nu mai vorbesc de faptul că ţările scandinave, unde condiţiile meteo ar trebui mai curând să ducă la depresii, sunt la extrema cealaltă, în topurile încrederii în vi itor.

Nici vârsta medie a populaţiilor nu explică fenomenul. E drept că în Europa de Est îmbătrânirea este accelerată, deci te-ai gândi că pensionarii sunt mai morocănoşi decât cei activi. Numai că, după cum arată un articol din ultimul număr al "The Economist", optimismul în viaţă nu scade liniar cu vârsta, ci urmează un interesant profil în U: eşti optimist ca tânăr, atingi un minim între 40 şi 50 de ani, după care te înseninezi din nou la vârsta a treia, invariabil, în toate ţările studiate, pe toate continentele.

Ce să fie deci cu est-europenii, cel puţin cei din afara fostei URSS, pentru care ultimul dece