În cursul dimineţii de ieri a revenit la pregătiri şi formaţia de primă ligă a handbalului masculin, Dinamo Municipal Braşov. În timp ce jucătorii făceau primul antrenament de readaptare la efort, printr-o alergare în zona sălii Sporturilor, am stat de vorbă cu antrenorul principal Eliodor Voica despre pregătirile pe care le efectuează pentru reluarea campionatului din 12 februarie, odată cu runda a 12.
Reporter: Bine v-am regăsit în noul an. Sperăm ca noul an să aducă echipei o evoluţie mai bună cu realizarea obiectivului de a se clasa pe unul din primele 10 locuri ale ierarhiei...
Eliodor Voica: Acest aspect îl dorim cu toţii, la o evoluţie mai bună, nu neapărat numai a băieţilor dar la toţi factorii care converg spre performanţă.
Rep.: Care este programul echipei până la primul meci al sezonului din 12 februarie?
E.V.: În principiu rămânem la Braşov, suntem doar la munte. Spre sfârşitul lunii, vom face câteva meciuri de pregătire. În principiu ne-am stabilit adversari dar nu ne putem afirma până nu se va bate în cuie, până nu am siguranţa, fapt pentru care nu mă pot hazarda.
Rep.: Aveaţi în obiectiv câteva transferuri, s-au materializat?
E.V.: În obiectiv avem în permanenţă transferuri noi dar ele nu se pot materializa peste noapte. La aceste transferuri avem nevoie şi de alţi factori.
Rep.: Speranţa pentru final de tur şi pentru returul campionatului?
E.V.: Ne dorim menţinerea în obiectivul stabilit la început de campionat, o clasare în primele 10 locuri şi ne-am dori ca pentru anul viitor să facem câteva achiziţii care să ne asigure o mai mare linişte pentru a aspira la un obiectiv mai înalt.
Un program cu 7 meciuri pe teren propriu
Campionatul se reia cu etapa a XII-a pe 12 februarie când va evolua în propria sală în compania vicecampioanei din Reşiţa, un meci dificil dar nu imposibil de abordat