Meseria de taximetrist nu e tocmai uşoară. Un şofer de taxi, care a transportat doi indivizi, în zorii zilei de sâmbătă, din Gară până pe strada Laminoarelor s-a trezit, la sfârşitul cursei, că nu mai are staţia de emisie-recepţie, aflată între scaunele din faţă ale maşinii. În plus, una dintre persoane a lovit cu piciorul aripa dreapta spate a autoturismului, distrugându-o. Bărbatul a sunat imediat la 112, iar oamenii legii i-au reperat, la scurt timp, pe cei: în vârstă de 17, respectiv 19 ani. Au găsit şi staţia de emisie recepţie, în grădina din faţa unui imobil de pe Laminoarelor. Cei doi teribilişti au fost conduşi la secţia 4 Poliţie, unde oamenii legii au aflat că staţia fusese luată de tânărul de 17 ani, care smulsese mai întâi cablurile ataşate. Când a coborât din maşină, tânărul a aruncat staţia în grădina unde au găsit-o poliţiştii, intenţia lui fiind să o ascundă. Dar, pentru că şoferul a văzut că a rămas fără staţie şi a anunţat poliţia, teribilistul de 17 ani i-a mai făcut o pagubă taximetristului: i-a aplicat un picior maşinii. Valoarea prejudiciului creat este de circa 1000 de lei. Tânărul este cercetat acum, el fiind reţinut şi introdus în arestul IPJ pentru 24 de ore. Meseria de taximetrist nu e tocmai uşoară. Un şofer de taxi, care a transportat doi indivizi, în zorii zilei de sâmbătă, din Gară până pe strada Laminoarelor s-a trezit, la sfârşitul cursei, că nu mai are staţia de emisie-recepţie, aflată între scaunele din faţă ale maşinii. În plus, una dintre persoane a lovit cu piciorul aripa dreapta spate a autoturismului, distrugându-o. Bărbatul a sunat imediat la 112, iar oamenii legii i-au reperat, la scurt timp, pe cei: în vârstă de 17, respectiv 19 ani. Au găsit şi staţia de emisie recepţie, în grădina din faţa unui imobil de pe Laminoarelor. Cei doi teribilişti au fost conduşi la secţia 4 Poliţie, unde oamenii legii au aflat că staţia fusese