Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Un bărbat din  Dolj vindecă arsurile cu cremă din grăsime de oaie

Publicat in Adevarul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Constantin Pârvuloiu, în vârstă de 53 de ani, din comuna doljeană Şimnicu de Sus, a inventat o cremă pentru persoanele care au suferit arsuri.

Doljeanul a obţinut, anul trecut, certificat de brevet pentru unguentul la care a muncit patru ani. „Crema este foarte bine tolerată de organism şi nu produce efecte secundare. Din punctual meu de vedere este un unguent destinată suprafeţelor traumatizanet prin arsură, pentru regneraea pielii şi conţine: grăsime de oaie, ceară de albine, ulei de floarea soarelui şi albuş de ou şi trebuie neapărat păstrat la frigider. Am primit medalia de aur pentru invenţia mea la Geneva, Germania, Belgia, Republica Moldova şi Taiwan”, a povestit inventatorul.

Fonduri pentru promovarea produsului

Constantin Pârvuloiu susţine că, înainte să primească certificatul de inventator, crema a fost testată pe un pacient care avea arsuri pe 30% din suprafaţa corpului.„După trei săptămâni s-a vindecat complet. Îmi doresc foarte mutl ca acest produs să ajungă în unităţile spitaliceşti. În perioada următoare voi implementa un proiect eligibil pentru a putea obţine fonduri europene. Doar aşa visul meu poate fi dus la îndeplinire”, a mai declarat bărbatul.

Constantin Pârvuloiu a mai declarat că a prezentat unguentul mai multor manageri de spitale, însă nimeni nu l-a contactat pentru a încheia un contract.„Preţul de producţie nu este unul foarte mare, dar cred că nimeni nu este interesat să audcă ceva nou pe piaţă şi care să dea rezultate. Crema trebuie neapărat păstrată la frigider”, mai spus invetatorul din Craiova.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°