Societatea de Servicii de Intermediere Financiară (SSIF) Orizont Oradea, unul dintre acţionarii minoritari de la Rulmentul SA, a câştigat, ieri, la Curtea de Apel Oradea, unul din procesele cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Potrivit declaraţiilor preşedintelui SSIF Orizont Oradea, Nicolae Rusu, începând de ieri, AVAS trebuie să repună societatea în administrare specială, ceea ce înseamnă că Rulmentul SA ar putea scăpa de faliment. „Practic, începând de azi, Dumitru Romanescu, trebuie să fie din nou administrator special”, a declarat Rusu. Procedura de administrare specială fereşte agenţii economici cu datorii de declararea falimentului.
Nicolae Rusu a mai precizat că societatea orădeană va face toate demersurile în justiţie pentru salvarea societăţii Rulmentul SA de la faliment. „Nu vă pot spune ce vom mai face, pentru că se vor pregăti şi ne vor da planurile peste cap”, a mai spus Rusu.
Acesta a mai precizat că există un proiect de ordonanţă de urgenţă care să completeze Ordonanţa de Guvern nr. 3/2007, cea care amâna insolvenţa la o serie de societăţi comerciale, printre care şi Rulmentul SA, prin care procedura de faliment este amânată pentru 18 luni la societăţile comerciale scoase la privatizare. Acest proiect, coroborat cu facilităţile fiscale care se vor acorda pentru investitorii care crează locuri de muncă şi investesc mai mult de un milion de euro, ar putea conduce la salvarea uzinei braşovene de rulmenţi, chiar după ce Tribunalul Braşov a decis intrarea acesteia în faliment. „Numai după ce vom epuiza toate posibilităţile de atac vom lăsa Autoritatea să îşi facă de cap la Rulmentul SA”, a adăugat preşedintele SSIF Orizont Oradea.
Faliment cerut din mai
Cei doi creditori care au cerut în instanţă falimentul uzinei braşovene sunt Prointermed SRL Piteşti, care are de recuperat o creanţă de 14.000 de