Exasperat, un italian în vârstă de 60 de ani a dat foc în repetate rânduri unei case abandonate, dintr-un cartier din Genova, în speranţa că îi va alunga astfel pe imigranţii români care ocupau locuinţa în mod abuziv şi furau din grădina de legume cultivată de el, relatează „Il Giornale”, citat de Mediafax. El ar fi declanşat primul incendiu la casa abandonată, unde s-au instalat români, în decembrie 2006. Acesta a fost urmat, în perioada mai - iunie 2007, de alte incidente similare produse aproape săptămânal, în care locatarii imobilului riscau să fie răniţi.
Imediat după ce aprindea focul lângă casa abandonată, acesta suna la pompieri şi semnala anonim incidentul, lăudându-se că el este autorul. Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu mai ştia cum să acţioneze pentru a îi împiedica pe români să mai fure din magazia sa cu scule sau legume din grădina lui. În plus, italianul era convins că prezenţa imigranţilor va face să scadă valoarea parcelei sale de teren. (M.T.)
Exasperat, un italian în vârstă de 60 de ani a dat foc în repetate rânduri unei case abandonate, dintr-un cartier din Genova, în speranţa că îi va alunga astfel pe imigranţii români care ocupau locuinţa în mod abuziv şi furau din grădina de legume cultivată de el, relatează „Il Giornale”, citat de Mediafax. El ar fi declanşat primul incendiu la casa abandonată, unde s-au instalat români, în decembrie 2006. Acesta a fost urmat, în perioada mai - iunie 2007, de alte incidente similare produse aproape săptămânal, în care locatarii imobilului riscau să fie răniţi.
Imediat după ce aprindea focul lângă casa abandonată, acesta suna la pompieri şi semnala anonim incidentul, lăudându-se că el este autorul. Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu mai ştia cum să acţioneze pentru a îi împiedica pe români să mai fure din magazia sa cu scule sau legume din grădina lui. În plus, italianul era convins că