Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă o săptămână de cazare şi tratament în staţiunile balneare

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 19 aprilie 2013 ·

Turiştii care vor merge în staţiunile balneare până pe 30 aprilie vor plăti, prin programele ”O săptămână de refacere” şi ”Hai la băi”, între 330 lei şi 650 de lei pentru o săptămână de cazare şi tratament, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR). Programele speciale sunt valabile în perioada 25 ianuarie - 30 aprilie şi cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele.

Prin programul ”O săptămână de refacere”, un pachet care include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi, mic dejun şi o consultaţie medicală costă 330 de lei de persoană la hotelurile de două stele şi 360 de lei la trei stele. Pentru varianta cu două mese pe zi turiştii vor plăti 470 de lei pentru două stele şi 540 de lei la trei stele.

”Hai la băi” include cinci nopţi de cazare cu pensiune completă (trei mese pe zi), două proceduri pe zi, cinci zile de tratament şi o consultaţie medicală. Tarifele sunt 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele.

”Decada balneară” cuprinde 10 zile de sejur cu pensiune completă, minim 7 zile de tratament, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti 710 lei pe pachet, iar la trei stele tariful este 830 de lei. Programul ”Wellness balnear” presupune trei nopţi de cazare, două zile demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport şi două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facial/cosmetică). La un hotel de trei stele pachetul costă 625 de lei, iar la patru stele 650 de lei. La aceste programe participă hoteluri din staţiunile Amara, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorgiu de Mureş, Sinaia, Moneasa şi Vatra Dornei.

Soveja, singura staţiune de tratament din Vrancea, nefu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 33 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 40 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°