Germania este partenerul strategic al Rusiei în Uniunea Europeană. Colaborarea vizează domenii strategice pentru ambele state, precum energia, industria auto şi şantierele navale. Deşi cancelarul Germaniei, Angela Merkel nu uită niciodată să vorbească de încălcarea drepturilor omului în Federaţia Rusă, relaţiile economice dintre cele două ţări se află la cel mai înalt nivel din ultimele decenii. Germania este cel mai important partner comercial al Rusiei, iar numărul proiectelor comune a crescut, în pofida crizei globale.
Dependenţă de importurile energetice
Pe parcursul ultimilor zece ani volumul schimburilor comerciale dintre Rusia şi Germania s-a majorat de patru ori, de la 14 miliarde de euro, la 68 de miliarde de euro în 2008.
Din cauza crizei, schimburile comerciale dintre cele două ţări au scăzut cu 36% în primele patru luni din acest, ajungând la 14,12 miliarde de euro, conform Institutului de Statistică German. Şi numărul societăţilor cu capital german din Rusia a crescut la 5.000 în acest an. Pe de altă parte, pentru economia germană, care depinde mult de exporturi, Rusia constituie o piaţă de desfacere extrem de importantă.
Totodată, scăderea preţurilor la resursele energetice amplifică dependenţa Rusiei de consumatorii europeni de petrol şi de gaze naturale. Recenta întânire la cel mai înalt nivel ruso-germană survine la mai puţin de o lună de la semnarea acordului de înfiinţare a unei agenţii comune în domeniul energiei, destinată să „contribuie la modernizarea energetică a Rusiei cu ajutorul întreprinderilor germane“, conform anunţului făcut de Ministerul german al Energiei.
Termenii acordului vorbesc de concentrarea pe creşterea eficienţei energetice în Rusia, în sectorul casnic, industrial sau a folosirii energiilor regenerabile. Aceasta va întări capacităţile de export de petrol